Nimeni nu știa care este boala care o macină pe micuța Daria, iar problemele ei se înmulțeau pe zi ce trece. Acum, cu ajutorul oamenilor, părinții Dariei au aflat în sfârșit de ce boală suferă fata lor. Diagnosticul a costat 16.978 euro, iar acest lucru a fost posibil datorită oamenilor care au donat pentru Daria din puținul lor.

Până la vârsta de un an, Daria a fost un copil complet normal. Apoi au început problemele… Medicii din România i-au pus o mulțime de diagnostice, pe rând, începând cu vârsta de un anișor: epilepsie, sindrom distonic, demielinizări, paralizie spastică, întârziere în dezvoltare, nanism metatropic și încă altele. Niciun medic nu a știut să spună ce le declanșează sau câte afecțiuni mai urmează.

Familia Dariei a căutat o soluție în străinătate pentru a afla cauza problemelor Dariei. Au găsit ajutor în Spania, însă pentru investigații li s-a cerut suma de 16.978 euro, bani pe care familia nu avea de unde să îi plătească.

Astfel, sora Dariei a contactat Asociația Noel și a cerut ajutorul. Campania pentru Daria a început în 29 decembrie 2022, iar mesajul surioarei Dariei îl puteți citi mai jos:

daria-mihail-strangere-de-fonduri

Oamenii din grupul de donații „Impreuna Salvam Vieti” de pe Facebook (click aici să intri în grup) au donat pentru Daria și pentru șansa ei de a afla care este boala de care suferă. Campania pentru Daria s-a încheiat la 19 ianuarie 2023 adunându-se toți banii necesari investigațiilor. Împreună am reușit să strângem această sumă, iar Daria a plecat în Spania pentru analize.

Un diagnostic pus corect este un pas înainte în lupta cu boala. Astfel, în urma investigațiilor din Spania, familia Dariei a aflat în sfârșit care este boala care o macină pe micuța prințesă. Din păcate Daria suferă de sindromul Rett, o boală neurologică genetică rară, care duce la pierderea progresivă a abilităților motorii și a vorbirii.

daria-mihail-diagnostic-sindrom-rett

Tot sora Dariei mărturisește că „în acest moment, datorită vouă, oameni minunați care ne-ați susținut să ajungem la spital în Barcelona, Daria este pe mâini bune. Medicii din Barcelona ne vor învăța tot ce avem de făcut pentru a ține boala sub control.”

Asociația Noel mulțumește încă o dată tuturor celor care au susținut-o pe Daria și pe familia ei în lupta contra banului. Acum familia cunoaște diagnosticul Dariei și va învăța cum să o ajute să trăiască cu această boală. Fără voi, dragi oameni, acest lucru nu ar fi fost posibil.

Despre Asociația Noel

Asociația pentru micuțul Noel este un ONG din județul Bihor care sprijină copiii bolnavi în vederea accesului la tratament și intervenții medicale foarte costisitoare, pe care părinții nu își permit să le plătească. Asociația își propune să fie alături de toți copiii care au nevoie de ajutor, încă din primele clipe de viață.

În jurul asociației s-au strâns peste jumătate de milion de oameni cu ajutorul cărora am reușit până acum să salvăm sute de copilași. Obiectivul asociației este de a-i ajuta pe toți copilașii care ne cer ajutorul, pentru că toți copilașii merită să primească tratamentele de care au nevoie, indiferent de costurile acestora.

Dacă ai nevoie de ajutor pentru copilul tău, contactează-ne aici, spune-ne povestea ta iar noi te putem ajuta.