O mulțime de voluntari s-au mobilizat și au organizat târguri pentru a susține cauzele copiilor ajutați de Asociația pentru Micuțul Noel. Asociația Noel continuă strângerile de fonduri pentru cei aflați la nevoie, încurajând astfel de demersuri din partea voluntarilor. În acest articol vă prezentăm care sunt pașii pe care trebuie să îi urmați atunci când vă decideți să organizați un târg caritabil.

Despre târgurile caritabile

Pentru încurajarea donațiilor, Asociația pentru Micuțul Noel organizează periodic evenimente publice. Printre acestea se numără și târgurile cu vânzarea produselor provenite din donații.

Târgurile au fost organizate în diverse orașe din România. Evenimentele se bucură de o participare și implicare crescute din partea voluntarilor și a comunității.

Cine poate să organizeze un târg caritabil în numele Asociației Noel?

Orice voluntar se poate implica în strângerea de fonduri pentru Asociația Noel organizând un târg în orice oraș al lumii.

Pentru a putea să organizezi un târg ca reprezentant al Asociației, trebuie să devii oficial voluntar. Important: pentru fiecare târg organizat se va face UN SINGUR contract de voluntariat NUMAI cu coordonatorul târgului.

Înscrierea ca voluntar se face ușor și repede: trimite un email la targcaritabil@asociatianoel.ro cu titlul „Înscriere voluntar pentru organizare târg (numeoraș)” la care atașezi o poză a actului tău de identitate și specifici care este scopul pentru care dorești să devii voluntar.

Administratorul Asociației Noel îți va trimite un contract pe care trebuie să îl semnezi și să îl trimiți înapoi, în acel moment înscrierea ta ca voluntar fiind completă.

Contractul de voluntariat nu te obligă la nimic, însă astfel vei putea să reprezinți legal Asociația Noel, vei putea să obții aprobări pentru organizarea târgului și vei avea posibilitatea de a strânge fonduri în numele Asociației.

Acte necesare pentru organizarea unui târg caritabil

Copie a actului de identitate / fotografie a buletinului trimisă la adresa targcaritabil@asociatianoel.ro cu mențiunea în titlu „Înscriere voluntar pentru organizare târg (numeoraș)”.

Important: pentru fiecare târg organizat se va face UN SINGUR contract de voluntariat NUMAI cu coordonatorul târgului; acesta va fi principala persoană de contact și va informa întotdeauna Asociația Noel cu privire la acțiunile întreprinse pentru organizarea transparentă și cu succes a evenimentului.

Persoana de contact a Asociației Noel pentru organizarea târgurilor

Te încurajăm să îi trimiți Dorei un email dacă dorești să organizezi un târg caritabil pentru a ajuta cazurile pentru care Asociația Noel strânge fonduri. Dora îți va oferi sfaturi despre cum poți să organizezi un târg în orașul tău, care sunt pașii ce trebuie urmați, pe cine trebuie să contactezi și ce autorizații ai nevoie, precum și ce măsuri de protecție trebuie luate pentru a diminua răspândirea Covid-19.

Tot Dora îți va oferi un mic manual în format PDF care include toți pașii ce trebuie urmați, documentația necesară, cum îți poți forma o echipă, cum alegi o locație pentru desfășurarea unui eveniment, cum colectezi obiectele provenite din donații, cum le depozitezi și cum le transporți, ce faci cu ele după terminarea târgului precum și multe alte informații utile.